Get Adobe Flash player

Certificate verzi

       Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai serioase provocări cu care se confruntă umanitatea în secolul 21, fiind cu adevarat o problemă globală care va produce o transformare fundamentală a sistemelor economice industrializate alimentate cu energie pe bază de combustibili fosili.

   
Intrarea în vigoare la 16 februarie 2005 a Protocolului de la Kyoto reprezintă unul dintre cele mai importante eforturi internaţionale în direcţia adoptării unui comportament responsabil faţă de mediu, prin limitarea volumului de emisii de gaze cu efect de seră şi stoparea fenomenului de distrugere a stratului de ozon.

      Protocolului de la Kyoto îşi propune astfel gestionarea unei probleme ecologice mondiale prin elaborarea unei strategiii globale de limitare şi reducere a emisiilor de carbon şi alte gaze cu efect de seră prin obiective precise şi mecanisme specifice. Acest acord prevede o reducere a emisiilor poluante pentru ţările industrializate cu 5,2% în perioada 2008-2012, raportat la anul 1990.

   

Indiferent de locul unde este produsă, o tonă de gaz cu efect de seră are acelasşi efect asupra mediului, respectiv contribuie la fenomenul încălzirii globale. În mod similar, evitarea producerii unei tone de gaze cu efect de seră într-o zonă reprezintă o acţiune fungibilă în orice alt loc al globului, pertmiţând astfel organizaţiilor să tranzacţioneze între ele aceste cote de emisii. Plecând de la acest principiu, a fost introdusă noţiunea de unitate a cantităţii atribuite (AAU). Astfel, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon (CO2), se emite un certificat de emisii, ce echivalează cu o tonă de carbon. Tranzacţionarea carbonului derivă, astfel, din faptul ca emisiile de gaz cu efect de seră sunt limitate, iar pieţele funcţionează pentru a redistribui alocările de emisii în interiorul unui grup de surse reglementate. 

     Scopul este ca mecanismelor bursiere să li se permită sa împingă procesele industriale şi comerciale în direcţia reducerii emisiilor sau a implementarii unor procese de producţie ” mai puţin generatoare de carbon „. Din moment ce proiectele de reducere a gazelor cu efect de seră generează credite, această abordare poate fi utilizată pentru finanţarea schemelor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon între partenerii comerciali prin operaţiuni de tranzacţionare, oriunde în lume.

    În acest context se dezvoltă cu rapiditate un mozaic de pieţe complementare pe care se tranzacţionează între ţările semnatare ale protocolului o marfa de valoare proprie: Certificatele de Emisii sau Certificatele CO2.

    Ca pe orice piaţă, preţurile carbonului sunt în cele din urmă determinate de cerere şi ofertă. Folosirea unor surse de energie cu emisii reduse, investiţiile în noile tehnologii sau o activitatea economică redusă conduc, în mod natural, la scăderea cererii de certificate, în timp ce o creştere economică accentuată este de natură să genereze o cerere suplimentară.
Scopul comerţului cu certificate CO2 este reducerea costului lor la nivelul minim. Astfel, o parte îşi reduce emisiile şi vinde cota astfel economisităa unei alte părţi, pe care o foloseste pentru îndeplinirea propriilor obiective legate de emisii. Tranzactionarea certificatelor CO2 a devenit un mod eficient pentru numeroase companii de a-şi majora limitele stabilite de dioxid de carbon sau de a comercializa capacitatea neutilizată.

Sursa: Bussiness STANDARD pag.07 (standard money.ro) – 01.10.2009

Comments are closed.